Unde am întâlnit acest model mental: Seeking Wisdom From Darwin to Munger, by Peter Bevelin
Definiție: Suntem astfel construiți încât reacționăm mai degrabă la stimuli materiali, vizuali și emoționali și aproape deloc la informații pe care nu le receptăm, deși ele există și pot fi mai importante decât ce ni se arată. Realitatea este, adeseori, mai complexă decât percepția.
Exemplul 1: 5 milioane de jucători la Loto NU AU CÂȘTIGAT. Ce vedem deobicei este doar câștigătorul Marelui Premiu, înconjurat de atenția presei, invidia celorlalți jucători și dragostea membrilor familiei care sporesc vertiginos ca număr.
Exemplul 2: Un segment de autostradă a fost dat în folosință (deobicei în prag de alegeri). Aflăm costul final al lucrării (nu întotdeauna, dar să zicem că acum aflăm). Aflăm detalii tehnice: lungime tronson, de unde începe, unde se termină, cu ce alt tronson se leagă (dacă se leagă). Nu vom ști de ce guvernul a ales această variantă și care sunt avantajele față de alte variante. Nu vom ști cine este responsabil de calitatea acestei lucrări și până când. Nu vom ști de ce costul a crescut de aproape 3 ori față de estimarea inițială. De cele mai multe ori, cele mai relevante și importante informații lipsesc. Nu ni se arată întreg lanțul decizional care a făcut ca această lucrare să fie făcută așa și nu altminterea.
Exemplul 3: O lege este votată în parlament. Ni se arată, pe larg cine beneficiază de această lege: indiferent despre cine este vorba, presa își face datoria și prezintă unul – două cazuri ”reprezentative”, care sunt menite să starnească emoții. Niciodată nu se spune cine altcineva mai beneficiază de această lege. Niciodată nu se spune cum îi va ajuta ratificarea acestei legi pe chiar inițiatorii legii, direct sau indirect. Niciodată nu se spune cum va împiedica această lege pe viitor pe urmatoarele guverne să gestioneze eficient bugetul național.
Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe acest website, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora.
WhatsApp us
Privacy settings
Politica de confidentialitate
Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe acest website, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora.
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Cookie-urile de statistici
Ne ajuta sa intelegem modul in care vizitatorii interactioneaza cu site-ul web, prin colectarea si raportarea informatiilor in mod automat. Ele pot furniza informații referitoare la numărul de vizitatori si timpul (în medie) petrecut pe o anumită pagină.
Cookie-urile necesare
Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe acest website, iti exprimi acordul pentru utilizarea acestora. Pentru mai multe detalii, va rugam sa accesati sectiunea Termeni & conditii